Având în vedere dispoziţiile art. 941 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3.243/2022, astfel cum a fost modificat şi completat de Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1505, publicată în Monitorul Oficial nr. 586 din 24.06.2025 – Partea I, vă aducem la cunoştinţă umătoarele:
- cererile adresate instanţei, precum şi înscrisurile însoţitoare, transmise prin poşta electronică, se trimit exclusiv în format PDF, prin ataşare directă la mesajul e-mail;
- nu se acceptă transmiterea ataşamentelor în alte formate şi nici linkuri către platforme de stocare şi partajare a fişierelor, cu excepţia situaţiei în care instanţa solicită expres acest lucru;
- în cazul în care un e-mail adresat instanţei conţine ataşamente în alt format decât PDF sau include linkuri către platforme externe, acesta nu va fi prelucrat, iar ataşamentele nu vor fi listate sau depuse la dosar, expeditorul urmând să fie notificat cu privire la neconformitatea mesajului transmis şi la necesitatea retransmiterii documentelor în formatul acceptat.
CONDUCEREA ADMINISTRATIV JUDICIARĂ A TRIBUNALULUI BUCUREŞTI
PROGRAMUL DE LUCRU CU PUBLICUL LA NIVELUL TRIBUNALULUI BUCUREŞTI
ÎN PERIOADA VACANŢEI JUDECĂTOREŞTI (01.07.2025 - 31.08.2025)
- ÎN ATENŢIA PUBLICULUI LARG -
Biroul de Informare şi Relaţii Publice va funcţiona cu program normal, ca şi în perioadele de timp aflate în afara vacanţei judecătoreşti.
Biroul de aplicare a apostilei va avea următorul program:
- primiri acte: miercuri şi joi - orele 09.00-11.00
- eliberări acte: miercuri şi joi - orele 13.00-14.00, în ziua depunerii.
Biroul Local pentru Expertize Tehnice, Judiciare şi Contabile va avea următorul program cu publicul pe perioada vacanţei judecătoreşti:
- marţi şi joi - orele 09.00-13.00
Biroul Persoane Juridice va avea următorul program:
- marţi şi joi - orele 09.00-13.00
Biroul Traducători va avea următorul program:
- miercuri, între orele 11,00 – 13,00.
Biroul Partide Politice va avea următorul program:
- luni și miercuri, între orele 09,00 – 12,00.
Arhive şi Registraturi
- Arhiva şi Registratura (Secţiile I-VIII): marţi, miercuri şi joi - orele 09.00 - 12.00
- Registratura Unică a Secţiilor Civile III-V: marţi, miercuri şi joi – orele 09.00 - 12.00.
Prin excepţie, în intervalul 09.00-12.00, se va permite accesul părţilor / reprezentanţilor ale căror dosare sunt planificate în şedinţă de judecată, în afara zilelor în care registraturile și arhivele au program de lucru cu publicul.
Programul de legalizări
- Secţia I Penală: miercuri – orele 09.00 – 12.00.
- Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal: miercuri şi joi, orele 09:00-12:00, urmând ca eliberarea înscrisurilor să se realizeze în intervalul orar 12:00-14:00, în zilele menţionate.
- Secţiile Civile III-V: miercuri– orele 09.00 – 12.00.
- Secţia a VI-a Civilă: marţi, miercuri, joi – orele 09.00-12.00
- Secţia a VII-a Civilă: marţi şi joi - orele 09.00-12.00
- Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale: marţi şi joi - orele 09.00-12.00
Şedinţele de judecată, urmează a se desfăşura în conformitate cu planificările propuse de către preşedinţii secţiilor şi avizate de Colegiul de conducere al Tribunalului Bucureşti.
CONDUCEREA ADMINISTRATIV JUDICIARĂ A TRIBUNALULUI BUCUREŞTI
ANUNŢ
29.04.2025
- ÎN ATENŢIA PUBLICULUI LARG -
I. În conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Hotărârea de Guvern nr. 2 din data de 10.01.2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 19/13.01.2025, privind stabilirea zilelor lucrătoare pentru care se acordă zile libere, zile care precedă şi/sau care succedă zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, pentru anul 2025, vă aducem la cunoştinţă următoarele:
În ziua de 02.05.2025 şedinţele de judecată programate la nivelul Secţiei I Penale a Tribunalului Bucureşti se vor desfăşura potrivit programului stabilit.
În mod corespunzător, Compartimentele Registratură şi Arhivă ale Secţiei I Penale a Tribunalului Bucureşti vor avea orarul de lucru corespunzător intervalului stabilit desfăşurării şedinţelor de judecată.
II. Totodată, vă informăm că, toate cererile în materie electorală se vor înainta exclusiv la Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Bucureşti, pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
III. De asemenea, vă informăm că, faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Hotărârea de Guvern nr. 2 din data de 10.01.2025, în ziua de 02.05.2025, compartimentele din cadrul Tribunalului Bucureşti, care lucrează cu publicul, cu excepţia celor aferente Secţiei I Penale şi a celor în materie electorală, nu vor funcţiona şi nici nu se vor desfăşura şedinţe de judecată, în raport de faptul că nu sunt planificate procese cu termene de judecată stabilite în ziua menţionată anterior.
CONDUCEREA ADMINISTRATIV JUDICIARĂ A TRIBUNALULUI BUCUREŞTI
ANUNŢ INTERVIU EXPERŢI JUDICIARI
ÎN SPECIALIZAREA „PSIHOLOGIE” ,
SUBSPECIALIZĂRILE „PSIHOLOGIE CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE”, „PSIHOLOGIE EDUCAŢIONALĂ, CONSILIERE ŞCOLARĂ ŞI VOCAŢIONALĂ”,
„PSIHOLOGIA MUNCII, TRANSPORTURILOR ŞI SERVICIILOR” ŞI „PSIHOLOGIE APLICATĂ ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII NAŢIONALE”
03.02.2025
Vă informăm că Ministerul Justiţiei organizează în perioada 02-13 iunie 2025 interviul pentru dobândirea calităţii de expert tehnic judiciar în specializarea „Psihologie” (poziţia 74 în Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare), subspecializările „Psihologie clinică şi psihoterapie”, „Psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională”, „Psihologia muncii, transporturilor şi serviciilor” şi „Psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale” de către psihologii care deţin treapta profesională psiholog specialist sau psiholog principal, şi care sunt înscrişi în Registrul experţilor psihologi.
Anunţul privind organizarea şi desfăşurarea interviului, ce cuprinde, printre altele, data şi locul susţinerii interviului, specializarea şi termenul de depunere a actelor pentru înscrierea la interviu, se regăseşte pe site-ul Ministerului Justiţiei, www.just.ro, la secţiunea Carieră, subsecţiunea Posturi vacante, ori accesând direct următorul link: https://www.just.ro/ministerul-justitiei-organizeaza-interviu-pentru-dobandirea-calitatii-de-expert-tehnic-judiciar-in-specializarea-psihologie-pozitia-74-in-noul-nomenclator-subspecializarile/ .
Anunţul a fost de asemenea afişat la sediul Tribunalului Bucureşti - Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile.
În vederea înscrierii la interviul organizat de Ministerul Justiţiei, candidaţii pot depune dosarele inclusiv la sediul Biroului Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile din cadrul Tribunalului Bucureşti (Bucureşti, Bd. Unirii nr.37, sector 3, parter, camera 009).
ANUNŢ INTERVIU EXPERŢI TEHNICI JUDICIARI
ÎN SPECIALIZĂRILE
„EVALUAREA BUNURILOR IMOBILE” şi „EVALUAREA BUNURILOR MOBILE”
03.02.2025
Vă informăm că Ministerul Justiţiei organizează în perioada 05-16 mai 2025 interviul pentru dobândirea calităţii de expert tehnic judiciar în specializările „Evaluarea bunurilor imobile” şi „Evaluarea bunurilor mobile” de către persoanele atestate de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România ca evaluatori autorizaţi în specializările „Evaluări de bunuri imobile” şi „Evaluări de bunuri mobile”.
Anunţul privind organizarea şi desfăşurarea interviului, ce cuprinde, printre altele, data şi locul susţinerii interviului, specializarea şi termenul de depunere a actelor pentru înscrierea la interviu, se regăseşte pe site-ul Ministerului Justiţiei, www.just.ro, la secţiunea Carieră, subsecţiunea Posturi vacante, ori accesând direct următorul link: https://www.just.ro/ministerul-justitiei-organizeaza-interviu-pentru-dobandirea-calitatii-de-expert-tehnic-judiciar-in-specializarile-evaluarea-bunurilor-imobile-si-evaluarea-bunurilor-mobile/ .

Având în vedere că, în prezent, la nivelul Tribunalului București se află în testare soluția informatică unitară “Dosarul Electronic National (DEN)”, pusă la dispoziție de Ministerul Justiției, vă informăm că noua soluție software este disponibilă la adresa web: https://den.just.ro/
Informații privind accesarea Dosarului Electronic Național pot fi obținute pe pagina https://den.just.ro/informatii.
Precizăm că la nivelul Tribunalului București precum și al judecătoriilor din circumscripție, pe toată perioada desfășurării testării, cele două soluții ce permit accesul la dosarul electronic judiciar vor funcționa în paralel.
În scopul creșterii calității actului de justiție și pentru asigurarea unei transparențe sporite a procedurilor judiciare, în cadrul Tribunalului București este operațională aplicația „Dosar Electronic” disponibilă publicului pe site-ul https://tribunalulbucuresti.ro/ care facilitează accesul on-line al părților și al reprezentanților acestora la actele dosarului.
Pentru a vă putea autentifica şi a avea acces la dosarul în format electronic, este necesar să comunicați instanței adresa de e-mail și numărul de telefon mobil. În cazul în care nu ați solicitat inițial acces-ul la DOSARUL ELECTRONIC, cererea dumneavoastră ulterioară pentru logare în aplicație, pe lângă datele menționate mai sus (e-mail şi număr de telefon) trebuie să fie însoțită de o copie a cărții de identitate și/sau dovada calității de reprezentant.
Sistemul este implementat în dosarele non penale, înregistrate începând cu 10.07.2019, în care Tribunalul București este învestit în primă instanţă (ca instanță de fond). În materie penală sistemul este operaţional începând cu data de 15.09.2020, în dosarele penale în care Tribunalul București este învestit ca instanță de fond, prin rechizitoriu.
Cerere de acces - civil
Cerere de acces - penal
Instrucţiuni de utilizare
Tribunalul București caută în permanență soluții pentru a-și îmbunătăți serviciile oferite, venind de această dată, în sprijinul participanților la actul de justiție, prin lansarea serviciului de PROGRAMĂRI ON-LINE al vizitelor la sediile sale din b-dul Unirii nr. 37 – Tribunalului București/Sema Parc, în cadrul spațiilor/serviciilor destinate publicului: Arhive, Registraturi, Biroul de Executări penale, Practicieni în insolvență, Registratura Unică Civilă, Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile.
Accesul la serviciile destinate publicului în cadrul Tribunalului București se va face exclusiv pe baza unei programări.
Prin soluția PROGRAMĂRI ON-LINE, participanții la actul de justiție au la îndemână o modalitate simplă și sigură de a depune cereri de chemare în judecată, rapoarte de expertiză sau alte înscrisuri, de a consulta dosare în programul de lucru, economisind timpul, contribuind la limitarea riscului de răspândire a coronavirusului SARS -CoV-2.
Serviciul PROGRAMĂRI ON-LINE este flexibil și permite MODIFICAREA sau ANULAREA programării.
Instrucţiuni de utilizare
Începând cu 02.12.2019, Tribunalul București a implementat, în premieră națională, un nou serviciu – e-Legalizare – menit să faciliteze eliberarea/emiterea copiilor legalizate ale Hotărârilor judecătorești/ Certificatelor de grefă supuse legalizării Tribunalului București.
Toți cei interesați să intre în posesia copiilor legalizate ale Hotărârilor judecătorești sau de emiterea Certificatelor de grefă pot solicita o programare accesând aplicația e-Legalizare de pe site-ul Tribunalului București – https://tribunalulbucuresti.ro/ .
Programarea se obține prin completarea corectă și completă a formularului pus la dispoziție, în acest sens, pe pagina de internet a Tribunalului București.
La nivelul Tribunalului București, cererea este validată de către personalul cu astfel de atribuții, iar solicitanții vor fi înștiințați, de îndată, printr-un e-mail (Legalizări Tribunalul București), că le-a fost rezervată o zi la care să se prezinte la Registratura secției învestite.
Pentru a intra în posesia copiilor legalizate trebuie ca partea (personal sau prin reprezentant) să se prezinte la data menționată în e-mail-ul primit de la instanță, la registratura secției pe rolul căreia se află dosarul, având asupra sa actele depuse on-line, în original (cererea-tip, dovada achitării taxei de timbru, actul de identitate/dovada calității de reprezentant).
ANUNŢ INTERVIU EXPERŢI TEHNICI JUDICIARI
ÎN SPECIALIZĂRILE
„EVALUAREA BUNURILOR IMOBILE” şi „EVALUAREA BUNURILOR MOBILE”
03.02.2025
Vă informăm că Ministerul Justiţiei organizează în perioada 05-16 mai 2025 interviul pentru dobândirea calităţii de expert tehnic judiciar în specializările „Evaluarea bunurilor imobile” şi „Evaluarea bunurilor mobile” de către persoanele atestate de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România ca evaluatori autorizaţi în specializările „Evaluări de bunuri imobile” şi „Evaluări de bunuri mobile”.
Anunţul privind organizarea şi desfăşurarea interviului, ce cuprinde, printre altele, data şi locul susţinerii interviului, specializarea şi termenul de depunere a actelor pentru înscrierea la interviu, se regăseşte pe site-ul Ministerului Justiţiei, www.just.ro, la secţiunea Carieră, subsecţiunea Posturi vacante, ori accesând direct următorul link: https://www.just.ro/ministerul-justitiei-organizeaza-interviu-pentru-dobandirea-calitatii-de-expert-tehnic-judiciar-in-specializarile-evaluarea-bunurilor-imobile-si-evaluarea-bunurilor-mobile/ .
Anunţul a fost de asemenea afişat la sediul Tribunalului Bucureşti - Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile.
În vederea înscrierii la interviul organizat de Ministerul Justiţiei, candidaţii pot depune dosarele inclusiv la sediul Biroului Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile din cadrul Tribunalului Bucureşti (Bucureşti, Bd. Unirii nr.37, sector 3, parter, camera 009).
ANUNŢ INTERVIU EXPERŢI JUDICIARI
ÎN SPECIALIZAREA „PSIHOLOGIE” ,
SUBSPECIALIZĂRILE „PSIHOLOGIE CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE”, „PSIHOLOGIE EDUCAŢIONALĂ, CONSILIERE ŞCOLARĂ ŞI VOCAŢIONALĂ”,
„PSIHOLOGIA MUNCII, TRANSPORTURILOR ŞI SERVICIILOR” ŞI „PSIHOLOGIE APLICATĂ ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII NAŢIONALE”
03.02.2025
Vă informăm că Ministerul Justiţiei organizează în perioada 02-13 iunie 2025 interviul pentru dobândirea calităţii de expert tehnic judiciar în specializarea „Psihologie” (poziţia 74 în Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare), subspecializările „Psihologie clinică şi psihoterapie”, „Psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională”, „Psihologia muncii, transporturilor şi serviciilor” şi „Psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale” de către psihologii care deţin treapta profesională psiholog specialist sau psiholog principal, şi care sunt înscrişi în Registrul experţilor psihologi.
Anunţul privind organizarea şi desfăşurarea interviului, ce cuprinde, printre altele, data şi locul susţinerii interviului, specializarea şi termenul de depunere a actelor pentru înscrierea la interviu, se regăseşte pe site-ul Ministerului Justiţiei, www.just.ro, la secţiunea Carieră, subsecţiunea Posturi vacante, ori accesând direct următorul link: https://www.just.ro/ministerul-justitiei-organizeaza-interviu-pentru-dobandirea-calitatii-de-expert-tehnic-judiciar-in-specializarea-psihologie-pozitia-74-in-noul-nomenclator-subspecializarile/ .
Anunţul a fost de asemenea afişat la sediul Tribunalului Bucureşti - Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile.
În vederea înscrierii la interviul organizat de Ministerul Justiţiei, candidaţii pot depune dosarele inclusiv la sediul Biroului Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile din cadrul Tribunalului Bucureşti (Bucureşti, Bd. Unirii nr.37, sector 3, parter, camera 009).
În atenţia experţilor tehnici judiciari şi specialiştilor
În Monitorul Oficial, Partea I nr. 662 din 19 iulie 2023 a fost publicat Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1.190/C/2023 privind aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare, care va intra în vigoare la data de 19.01.2024, dată la care se va abroga Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010 pentru aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 4 februarie 2010, cu modificările ulterioare.
Anunţul despre publicarea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1.190/C/2023 privind aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare poate fi accesat pe site-ul Ministerului Justiţiei la https://www.just.ro/noul-nomenclator-al-specializarilor-expertizei-tehnice-iudiciare-a-fost-publicat-in-monitorul-oficial-al-romaniei/
Conducerea administrativ-judiciară a Tribunalului Bucureşti